100 Ro
100 Ro

100 Ro
100 Ro

miercuri, 14 aprilie 2010

1918, Vara


Munţi de gunoaie peste munţi de oameni. Stau.
Vrăbii în zbor cad moarte. Gazate.
În copaci oamenii. Atârnă.
Var în dar, mare mahăr. Clar.
Zadarnic om harnic şi darnic. Neclar.
Moartea între oameni. Bântuie.
Sânge pe pereţi şi haine. Taine.
Disperaţi, însetaţi, agasaţi oameni. Urlă.
Un pianist trist. Cântă.
Un copil singur zgribulit. Plânge.

Gând impur în abur. Se curăţă.
Urlete, strigăte, vaiete. Se aud.
Părinţi, copii, rude. Se caută.

Haosul este logic numai când este controlat.

marți, 6 aprilie 2010

Peşti în năvod


La umbra norilor ce atârnă greu în năvod
nici peşti nu zboară, nici oile nu cântă înspre zăvod.
„Cad picături de ploaie în năvod să avem cina mâine dimineaţă”
spune copilul acoperit de o zdreanţă.
Cântă crapii în cor: „Ajutor, ajutor, pescarii ne omor,
ne aleargă, vor să ne prindă, cozile să ni-le frigă”.
Dansează step cu cozile lor argintii în răsărituri arămii.
Dansează de nevoie în năvoduri să scape să-noate înapoi în ape,
în etape.
Aleargă pescarii după peşti cu suliţe şi le întrerup dansul,
copiii bat din palme valsul şi se scufundă vasul.

Pe pereţii cerului valurile pictate fals de ploaie urmăresc spectacolul
şi zbor împreună cu camera pământie spunând: „Nu-i mai ciudat şi barbar omul decât un animal?”

duminică, 21 februarie 2010

Lacrimi de soare


Ea nu e obscenă
nici când înjură, romantic, printre dinţi.
Ea nu îşi ascunde
pudoarea delicat sub aşternuturi.
Ea nu se ascunde de gânduri neprofunde
discutând  amoruri şi nimicuri,

Sub văluri mătăsoase de ametist
mă aruncă în valuri de amor cald precum lava,
ascuns în gânduri de avangardist
arde în mine inima şi sfârâie precum apa.
Sufletul ei răsună ca o vioară,
tristă-n zile de iarnă,
ferice în zile de vară.

În ochii ei se oglindeşte cu lumina pală a lunii
şi azurul cu marmura se îmbrăţişează în valuri de dans
modern sau vechi de societate, ba tangou, ba vals, 
şi devine un tablou demn de stele, plin de armonii.
În timp ce noaptea veghează pe pielea ei cu miros trandafiriu
o lacrimă cade pe obraz jucăuşă precum o boabă de mercur viu.
Această lacrimă coboară încet pe aşternuturi, unde
raze de soare se vor ascunde ...

miercuri, 17 februarie 2010

Cad lacrimi de înger din cer


Cad lacrimi de înger din cer
pe bucăţi de aer carbonizat
pe care încerc să le diger
sub albastru cer eternizat.
Cerul totu-i o flamă,
haină potrivită pentru-o damă,
doar că dama aceea se îneacă
cu bucăţi de aer carbonizat.

Pământul negru se face roşu sub tâlpile mele,
dar e potrivnic de rece.
Din cer cad mândre, moarte stele
şi timpul grabnic în clepsidre trece.
Pământul se surpă şi scufundă
şi apă, şi oameni şi stele.
Doar eu mă mai ascund printre ele
şi visez la aripi de pasăre blândă.
Dar nimic nu apare,
când totul dispare
şi doar cad lacrimi de înger.

vineri, 5 februarie 2010

Şevalet colorat cu jad

O cameră fără de colţuri,
văruială, locuitori, pereţi,
nu mai este cameră.
O melodie fără acorduri,
melodie, note sau tristeţi,
nu mai este melodie.

Atunci, un om fără suflet,
nu mai este om ?
Un om ce nu gândeşte,
sau unul slab ca un schelet?
El nu mai este om?

Atunci, dacă punem suflet
de om într-o cameră se va face
camera, om?
Dacă întindem sufletul pe şevalet?
Cu minunate culori de safir şi jad,
sau verde de brad?
Va fi şevaletul sau camera om?

marți, 2 februarie 2010

Ochii sunt oglinda sufletului(Leapşa)

Nasturash mi-a adresat o provocare, o leapsă mică, un exerciţiu de auto-cunoaştere prin împărtăşire a gândurilor.


10 lucruri pe care să nu le pierd sau să le uit sau care sunt parte din sufletul meu.

1. Inspiraţia, sunt mort literar făra ea, impacientat şi cu capsa pusă când nu am idei literare,

2. Sănătatea, este cea mai importantă, împreună cu familia şi credinţa. Cred că sunt şi interconectate.

3. Credinţa, valori morale şi bun simţ. Fără astea nu sunt cu nimic mai bun decât ce doresc să combat în această ţară.

4. Familia. Viaţa e goală fără familie. Goală am spus...

5. Cultura. Fără ea aş fi ca un animal, condus doar de instincte.

6. Iubirea. Simt un gol în suflet fără iubire şi indirect de iubire se leagă şi inspiraţia.

7. Prietenii. Nu ştiu ce m-aş face fără ei. Sau ştiu şi de aceea le mulţumesc că îmi sunt mereu aproape.

8. Să zâmbesc. Dacă aş uita să zâmbesc aş fi mort sufleteşte.

9. Personalitatea mea ciudată. Fără personalitatea mea foarte ciudată, când critică, când jovială, nu m-aş simţi bine ar fi foarte ciudat să pierd alter-ego-ul meu.

10. Dulciuri. Fără dulciuri, e jale. Sunt încă un copil la capitolul dulce şi ciocolata asta de pe birou mă tentează ... O să ajung gras ...

Leapşa aceasta o las pentru toţi care vizitează. Cine doreşte să o preia este invitatul meu. Poate lăsa comentariu aici cu linkul spre postare ca să aflăm mai mult unul despre altul.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Mulţumesc

Mulţumesc fidelei mele cititoare Nasturash pentru onoarea ce mi-a dăruit-o ieri. M-a premiat cu "Scriitor de excelenţă". Asta contează foarte mult pentru mine şi ca orice premiu care trebuie dat mai înainte, trebuie să îl pasez mai departe.

- Nasturah, pentru că mă regăsesc în ce scrie,
- Monica, pentru pasiunea pe care o depune,
- Rappa'ru, pentru că este un om de excelenţă în ce face,
- Adniana, pentru că este copilul nebun al blogosferei,
- Feri a.k.a 100RO pentru proiectul săau.

Mulţumesc cititorilor mei pentru comentarii şi pentru aprecieri\critici.

joi, 28 ianuarie 2010

Între spicele de grâu ...

Printre spicele de grâu
din lanul unde ne-am ascuns,
cel de lângă pârâu,
căutam cu ardoare răspuns.
Voiam să cunosc
mai mult decât mi-era permis,
constrâns de tine, recunosc
că sunt uman cât să ajungem la compromis.

În mijloc de lan,
sub cer de porţelan,
cad lacrimi din cer
şi se amestecă cu nămol
şi din pământ răsare, domol,
falnic, un înger.
Îngenuchiaţi amândoi
în lanul sfânt de grâu,
sfărşit singurătăţii-n doi,
legaţi amândoi cu sfânt brâu.

duminică, 24 ianuarie 2010

Printre rândurile de cruci

Printre rândurile de cruci,
printre morminte,
se plimbă – năluci.

Bate soarele încet pe pământ,
însoţit de al paserilor cânt,
bate încet recele vânt,
vezi o nălucă, stând.

Ard în van lumânările,
în felinare, lângă cruci,
cântă în zadar privighetoari şi cuci,
că printre morminte – tot năluci.

Apune soarele pe ritm de pian,
chinuit atonal de un muzician,
se aşterne-ncet griul pe cruci,
se culcă şi privighetori, şi cuci.

vineri, 15 ianuarie 2010

Elogie Trecutului din Prezent

Pe gard,
zace...
zace inima,
neagră, plouată.
Ar putea fi galbenă, maestre,
dar mie îmi pare neagră,
neagră precum pământul ars de razele soarelui.

Peste gard maestre,
e viitorul, ce îngroapă
şi trecut şi prezent
şi pe noi sub avalanşe de gri, galben şi violet, maestre.

Şipcile gardului,
par a fi clape de pian
verzi, albastre, roşii
şi, în lumină potrivită,
ar fi o oglindă perfectă
unde, griul s-ar preface în azur.

Maestre, după gard e pieirea inevitabilă...