Sărutul ei...

Noapte, frig, lună,

Fulgeră şi tună,

Copac al cărei umbră înspăimântă,

Vânt ce cântec trist cântă,

Locotenentul stă şi priveşte această horă nebună,

Îl marchează privirea cehului mandră,

Când domnişoara cu păr de abanos îl sărută,

Dar sentinţa dată de el în urechi îi răsună,

Au trecut luni şi tot nu are linişte,

Căci cehul încă-i bântuie visele atât de clare,

Privirea sa mândră ce vedea moartea ca eliberare,

Îl înspăimântă, urlă şi zvâcneşte,

Acum de soarta cehului e urmărit,

Şi la fel stă mândru şi de neclintit,

Si aşteaptă sărutul domnişoarei cu păr de abanos,

Pe al său suflet luminos...

Zborul...

Un gri absolut mă-nconjoară,
În oase port frigul de-afară,
Aştept neliniştit ziua de mâine,
O pasăre companie îmi ţine,
Ascult şi nu aud,
Umblu nebun în întuneric,
Pereţii îi caut,
În acest univers isteric,
Biata pasăre mă priveşte,
Cum fug de lume şi mă apropii de ea,
Doar un singur lucru mă uimeşte,
Lumea ceasta nu vrea locului să stea,
Un parfum plăcut se simte,
Ştiam aroma, dar nu o mai ţin minte,
Aud o lovitură şi privesc în jur,
Realizez uimit... Sunt singur.
Sunt singurul care nu a zburat...