Lacrimi de soare

Ea nu e obscenă

nici când înjură, romantic, printre dinţi.

Ea nu îşi ascunde

pudoarea delicat sub aşternuturi.

Ea nu se ascunde de gânduri neprofunde

discutând  amoruri şi nimicuri,

Sub văluri mătăsoase de ametist

mă aruncă în valuri de amor cald precum lava,

ascuns în gânduri de avangardist

arde în mine inima şi sfârâie precum apa.

Sufletul ei răsună ca o vioară,

tristă-n zile de iarnă,

ferice în zile de vară.

În ochii ei se oglindeşte cu lumina pală a lunii

şi azurul cu marmura se îmbrăţişează în valuri de dans

modern sau vechi de societate, ba tangou, ba vals, 

şi devine un tablou demn de stele, plin de armonii.

În timp ce noaptea veghează pe pielea ei cu miros trandafiriu

o lacrimă cade pe obraz jucăuşă precum o boabă de mercur viu.

Această lacrimă coboară încet pe aşternuturi, unde

raze de soare se vor ascunde ...

Cad lacrimi de înger din cer

Cad lacrimi de înger din cer

pe bucăţi de aer carbonizat

pe care încerc să le diger

sub albastru cer eternizat.

Cerul totu-i o flamă,

haină potrivită pentru-o damă,

doar că dama aceea se îneacă

cu bucăţi de aer carbonizat.

Pământul negru se face roşu sub tâlpile mele,

dar e potrivnic de rece.

Din cer cad mândre, moarte stele

şi timpul grabnic în clepsidre trece.

Pământul se surpă şi scufundă

şi apă, şi oameni şi stele.

Doar eu mă mai ascund printre ele

şi visez la aripi de pasăre blândă.

Dar nimic nu apare,

când totul dispare

şi doar cad lacrimi de înger.

Şevalet colorat cu jad

O cameră fără de colţuri,

văruială, locuitori, pereţi,

nu mai este cameră.

O melodie fără acorduri,

melodie, note sau tristeţi,

nu mai este melodie.

Atunci, un om fără suflet,

nu mai este om ?

Un om ce nu gândeşte,

sau unul slab ca un schelet?

El nu mai este om?

Atunci, dacă punem suflet

de om într-o cameră se va face

camera, om?

Dacă întindem sufletul pe şevalet?

Cu minunate culori de safir şi jad,

sau verde de brad?

Va fi şevaletul sau camera om?

Ochii sunt oglinda sufletului(Leapşa)

Nasturash mi-a adresat o provocare, o leapsă mică, un exerciţiu de auto-cunoaştere prin împărtăşire a gândurilor.


10 lucruri pe care să nu le pierd sau să le uit sau care sunt parte din sufletul meu.

1. Inspiraţia, sunt mort literar făra ea, impacientat şi cu capsa pusă când nu am idei literare,

2. Sănătatea, este cea mai importantă, împreună cu familia şi credinţa. Cred că sunt şi interconectate.

3. Credinţa, valori morale şi bun simţ. Fără astea nu sunt cu nimic mai bun decât ce doresc să combat în această ţară.

4. Familia. Viaţa e goală fără familie. Goală am spus...

5. Cultura. Fără ea aş fi ca un animal, condus doar de instincte.

6. Iubirea. Simt un gol în suflet fără iubire şi indirect de iubire se leagă şi inspiraţia.

7. Prietenii. Nu ştiu ce m-aş face fără ei. Sau ştiu şi de aceea le mulţumesc că îmi sunt mereu aproape.

8. Să zâmbesc. Dacă aş uita să zâmbesc aş fi mort sufleteşte.

9. Personalitatea mea ciudată. Fără personalitatea mea foarte ciudată, când critică, când jovială, nu m-aş simţi bine ar fi foarte ciudat să pierd alter-ego-ul meu.

10. Dulciuri. Fără dulciuri, e jale. Sunt încă un copil la capitolul dulce şi ciocolata asta de pe birou mă tentează ... O să ajung gras ...

Leapşa aceasta o las pentru toţi care vizitează. Cine doreşte să o preia este invitatul meu. Poate lăsa comentariu aici cu linkul spre postare ca să aflăm mai mult unul despre altul.