Elogie Trecutului din Prezent

Pe gard,
zace...
zace inima,
neagră, plouată.
Ar putea fi galbenă, maestre,
dar mie îmi pare neagră,
neagră precum pământul ars de razele soarelui.

Peste gard maestre,
e viitorul, ce îngroapă
şi trecut şi prezent
şi pe noi sub avalanşe de gri, galben şi violet, maestre.

Şipcile gardului,
par a fi clape de pian
verzi, albastre, roşii
şi, în lumină potrivită,
ar fi o oglindă perfectă
unde, griul s-ar preface în azur.

Maestre, după gard e pieirea inevitabilă...